TERMENI CONTRACTUALI GENERALI :
- OBLIGATIILE
Locatorul are obligatia de a pune la dispozitia chiriasului autorulota in stare buna de functionare, asigurarea obligatorie si rovigneta.
Locatorul va preda autorulota curata interior si exterior.
- OBLIGATIILE CHIRIASULUI
2.1. Chiriasul trebuie sa posede permis de conducere valabil categoriei obiectului inchiriat pe intreaga perioada de inchiriere si vechime de minim 3 ani. Varsta minima obligatorie este de 23 de ani.
2.2. Chiriasul isi asuma intreaga responsabilitate pentru orice accident provocat de conducerea imprudenta a autovehiculului, precum si de conducerea sub influenta bauturilor alcoolice sau sub influenta oricaror substante interzise de legislatia in vigoare, prin acest contract acceptand sa plateasca pagubele evaluate de catre societatea noastra de asigurari.
2.3. In caz de accident, chiriasul este obligat sa anunte imediat producerea acestuia atat organelor de politie, cat si locatorului, si va permite efectuarea investigatiilor necesare.
2.4. Atat in cazul unui accident rutier, cat si a furtului autorulotei sau din autorulota, clientul va fi obligat sa obtina de la organele abilitate urmatoarele documente, in functie de natura evenimentului: proces verbal de constatare, autorizatie de reparatie, constatare amiabila, actele soferului vinovat.
2.5. Chiriasul isi asuma intreaga raspundere pentru orice incalcare a regulamentului rutier in vigoare. De asemenea este obligat sa plateasca toate amenzile primite in decursul perioadei pe care a inchiriat autorulota.
2.6. In caz de accident sau avarii produse din vina clientului se va plati suma de 600EUR pentru fransiza/ stationarea politei CASCO pe perioada de reparatie, in functie de pachetul de asigurare ales. In cazul optarii pentru asigurare suplimentara, fransiza de va diminua corespunzator (respectiv 0 eur). In cazul unei daune care face imposibila utilizarea autovehiculului, din vina chiriasului, prezentul contract este reziliat din culpa acestuia.
2.7.In caz de accident/dauna se va retine o fransiza echivalenta cu valoarea depozitului, in Eur.
Valoarea depozitului se va stabili la momentul rezervarii, in functie de pachetul de asigurare ales.
Tariful standard implica un depozit de 600eur , care se va percepe cu 7 zile inainte de preluare,
In cazul optarii pt serviciul de asigurare suplimentara (+15 sau 25 eur/zi, in functie de numarul de nopti inchiriate), depozitul devine zero.
Tariful de baza include asigurare RCA si protectie pentru dauna totala si furt; (depozit 600 Eur solicitat).
Orice dauna trebuie insotita de un raport emis de un organ acreditat (Politie, inspector asigurari), in caz contrar chiriasul devine direct responsabil material de acoperirea costurilor.
Chiriasul are datoria sa obtina documente corecte si complete in caz de accident.
In lipsa unor documente sau acte incorecte care nu permit deschiderea dosarului de dauna, chiriasul devine direct responsabil material de acoperirea costurilor.
2.9. Chiriasul va prelua autorulota curata interior si exterior.
Costuri imputabile chiriasului:
- a) neumplerea rezervorului de combustibil la predare – 120 EUR
- b) negolirea casetei WC – 50 EUR – se poate efectua si la locul de predare.
- c) negolirea rezervorului de apa uzata – se poate efectua si la locul de predare.
2.10. Chiriasul are dreptul sa utilizeze autorulota in tarile UE acoperite de asigurarea RCA si Casco. Pentru alte tari locatorul va emite o oferta separata de costuri de asigurare extinsa si documente suplimentare.
2.11. Chiriasului ii sunt interzise:
Participarea la curse de masini sau in teste pentru verificarea performantelor autorulotei;
Transportul materialelor sau substantelor interzise, precum si transportul oricaror marfuri
fara actele necesare;
Utilizarea autorulotei sub influenta alcoolului, drogurilor sau oricaror substante care ii poate afecta viteza de reactie sau starea de constienta;
Tractarea altor autoturisme sau remorci fara acordul scris al locatorului;
Lasarea autorulotei cu geamurile deschise si/sau cu cheile in contact nesupravegheate;
Efectuarea vreunei reparatii asupra autorulotei, aceasta nu poate fi reparata decat intr-un
service autorizat si desemnat de locator;
Circulatia in afara drumurilor publice, cu exceptia zonelor special amenajate de campare sau adiacente acestora.
Sa vanda, sa inchirieze sau sa garanteze cu autorulota care face obiectul acestui contract.
2.12. Chiriasul la expirarea acestui contract, va restitui locatorului bunul inchiriat, impreuna cu toate accesoriile acestuia, in aceeasi stare in care le-a primit, mai putin igienizarea si consumabilele.
- LIVRAREA SI PRELUAREA BUNULUI
3.1. Autorulota va fi livrata respectiv preluata de la locul indicat de locator. Adresa de preluare/predare este specificata pe confirmarea de rezervare;
3.2. Autorulota va fi inchiriata in bune conditii, curata, fara defectiuni, si trebuie returnata in aceeasi stare in care a fost preluata de catre client.
3.3.Prelungirea perioadei de inchiriere este posibila numai cu acordul locatorului si in limita disponibilitatii autorulotei. In caz de intarziere nepermisa de returnare de peste 12 ore se aplica o penalitate de 600 EUR, urmata de preluarea autorulotei prin mijloace proprii si cu acordul organelor de Politie.
- REZILIEREA CONTRACTULUI
4.1. In cazul nerespectarii conditiilor acestui contract, partile au convenit ca acesta sa se desfiinteze de plin drept, fara somatie si fara interventia instantei de judecata, contractul avand forta juridica de titlu executoriu . Prezenta clauza are valoare de pact comisoriu de ultimul grad. Sumele retinute nu se ramburseaza, cu exceptia situatiilor convenite de comun acord.
4.2. In caz de neplata in termen a avansului de 30% (7 zile de la confirmarea rezervarii), precum si a restului de plata de 70% (cu cel tarziu 30 zile inainte de preluarea autorulotei)
4.3. In cazul ofertelor speciale se aplica conditiile respectivelor oferte. Oferte speciale reprezinta orice oferta cu reducere fata de tariful standard.
4.4. In caz de neplata a depozitului /garantiei convenite (600 eur; in functie de pachetul de asigurare rezervat) cu cel tarziu 7 zile inainte de momentul preluarii. Autorulota nu poate fi preluata fara dovada platii garantiei de 600 eur (preautorizare card, transfer bancar) sau asigurare.
- ANULAREA REZERVARII
5.1. Anularea rezervarii este posibila cu informarea in scris, in prealabil.
5.2. In cazul anularii cu mai mult de 30 zile inainte de preluare, prestatorul va percepe o penalitate de 20%.
In cazul anularii cu 15-29 zile inainte de preluare, se percepe o penalitate de 30%.
Pentru anularile intervenite in intervalul 01-14 zile, se percepe o penalitate de 70%.
5.3. In cazuri exceptionale penalitatile de mai sus pot fi diminuate.Acestea pot fi, fara a se limita la: inchirierea posibila a aceleiasi perioade catre alt client , mutarea rezervarii, motive de ordin personal deosebite.
5.4. Pentru ofertele speciale penalitatea este de 100%.
5.5. Recomandam incheierea unei asigurari de tip Storno in vederea compensarii de catre societatea de asigurare a penalitatilor intervenite (Mondial Assistance sau Allianz) ca urmare a imposibilitatii efectuarii calatoriei Dvs.
https://www.mondial-assistance.ro/asigurare-calatorie/asigurare-storno/asigurare-storno-calatorie/
- DISPOZITII FINALE
In caz de accident, trebuie obtinuta constatare de la organele de politie locale, in caz contrar asigurarea devine nula, iar chiriasul este direct raspunzator pentru contravaloarea reparatiilor. Locatorul trebuie anuntat in scris pe
_______________ despre incident, pagube generate si fotografii ale partilor afectate imediat dupa incident.
In caz de defectiune, Chiriasul trebuie sa contacteze cel mai apropiat service autorizat de producatorul autorulotei, cu acceptul locatorului iar reparatia se va efectua sub acoperirea garantie. In orice situatie, chiriasul este raspunzator pentru returnarea autorulotei la locul de predare sau acceptat de locator. Locatorul nu acopera costuri legate de transport sau reparatii, altele decat cele convenite de comun acord.
Locatorul va pune la dispozitia chiriasului un autovehicul in buna stare de functionare, atat mecanica, cat si din punct de vedere al echipamentelor interioare. Proba functionarii acestor echipamente se va face in cadrul instructajului de predare. Orice defectiune aparuta in decursul utilizarii cade in sarcina exclusiva a chiriasului, locatorul nefiind in masura sa dispuna reparatia pana la returnarea autovehicului la service/locul de preluare/predare.
Orice defectiune sau inconvenient aparut dupa preluarea autorulotei in stare de functionare optima nu poate fi imputat locatorului.
Pentru defectiuni sau distrugeri provocate din vina chiriasului si necauzate ca urmare a unor accidente acoperite de polita Casco, acesta este raspunzator pana la acoperirea acestora, nelimitandu-se la garantia inmanata.
Locatorul va acorda asistenta tehnica telefonica sau la sediu in limita programului sau de lucru (luni-vineri 09-17) .
Asigurarea nu acopera daunele provocate ca urmare a nerespectarii indicatoarelor rutiere de inaltime (trecerea pe sub poduri), trecerea pe sub arbori la mica inaltime, de drum ingustat (sub 2.3 m) sau in afara drumurilor publice.
Atentie, manevrarea cu spatele si/sau in locuri inguste se va face doar cu ghidaj din exterior, de catre o a doua persoana, datorita riscului crescut de accidentare.
Locatorul va bloca pe un card de credit al chiriasului suma echivalenta in Ron aferenta depozitului /garantiei percepute. Suma se va returna / debloca, in conditiile returnarii in aceeasi stare a vehiculului, mai putin igienizarea si consumabilele. Contravaloarea depozitului va fi specificata pe confirmarea de rezervare. Clientul poate diminua acest depozit prin achizitionarea unui pachet de asigurare suplimentar (15 sau 25 euro pe zi, in functie de numarul de nopti inchiriate).
In cazuri intemeiate, locatorul isi rezerva dreptul de a inlocui autorulota rezervata cu un model din clasa similara sau superioara. Cazuri intemeiate ar putea constitui defectiuni tehnice, accident, intarzieri neraportate de clientii anteriori, nelivrare vehicule de la fabrica in timp, intarzieri in inmatricularea/omologarea vehiculelor sau orice alte aspecte rezonabile care ar impiedica oferirea vehiculului initial confirmat. In cazul ofertarii unui vehicul superior ca
si clasa/gama/tarif se va mentine tariful deja confirmat (fara suprataxa de tarif), iar chiriasul isi da acceptul implicit in acest sens.
In cazul in care disponibilitatea de inlocuire, in cazuri intemeiate, este pentru un vehicul de categorie inferioara ca si clasa/gama/tarif, chiriasul are optiunea de a refuza mutarea si rezilia contractul si solicita returnarea sumelor achitate. In cazul acceptului unui vehicul din gama inferioara diferenta de tarif se va returna chiriasului.
Orice amenda aferenta perioadei de inchiriere se va refactura , adaugandu-se TVA, pe baza copiei procesului verbal de constatare.
Chiriasul confirma ca a citi, inteles si este de acord cu politica de confidentialitate aupra datelor personale, asa cum este exprimata pe pagina de internet ___________________
Modificarile cu privire la datele de calatorie (in limita disponibilitatii), vehicul sau conducator auto se taxeaza cu 25 eur/modificare.
Orice litigiu decurgand din sau in legatura cu acest contract, inclusiv validitatea, executarea ori desfiintarea lui se va solutiona pe cale amiabila, iar in cazul in care partile nu se inteleg litigiul se va solutiona de instanta competenta.
Conditiile contractuale generale atasate fac parte integranta din prezentul contract, au fost citite si deplin intelese de catre Chirias.
Prezentul contract s-a încheiat în forma electronica, automata. Nu se accepta modificari sau negocieri ale termenilor contractuali generali.
Prin continuarea rezervarii si a achitarii facturilor chiriasul isi exprima acordul in privinta termenilor contractuali.